User:ES Vic/Decorații MAPN

From Wikipedia, the free encyclopedia

DISTINCŢIILE MILITARE ONORIFICE DIN ARMATA ROMÂNIEI

Distincţiile militare onorifice sunt însemne care simbolizează aprecierea faptelor deosebite săvârşite în timpul îndeplinirii misiunilor militare sau în sprijinul acestora în timp de pace, în situaţii de criză şi de război, precum şi a rezultatelor meritorii obţinute în procesul instruirii.

Distincţiile militare onorifice nu fac parte din sistemul naţional de decoraţii. Ele sunt specifice Ministerului Apărării şi reprezintă un stimulent moral, o apreciere a modului de îndeplinire a misiunilor ordonate, o recunoaştere a sprijinului acordat structurilor Armatei României pe timpul desfăşurării acţiunilor militare.

Distincţiile militare onorifice sunt conferite structurilor Armatei României, personalului militar în activitate şi în rezervă, personalului civil din armată, veteranilor de război, precum şi altor persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate de ministrul apărării, secretarii de stat, şeful Statului Major General, şefii celorlalte structuri centrale ale Ministerului Apărării, precum şi de şefii statelor majore ale categoriilor de forţe ale armatei.

Distincţiile militare onorifice cuprind embleme, insigne onorifice, plachete, denumiri onorifice şi distincţii de serviciu.

Acordarea acestora este reglementată de Instrucţiunile privind distincţiile militare onorifice din Armata României – SMG/MRU-1.1/2006.

References[edit]